Ghidul solicitantului aferent Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă – Revizia 6, publicat în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 676 din 24 iulie 2023 a fost publicat OMF nr. 2.209/2023 pentru aprobarea Ghidului solicitantului elaborat în baza HG nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă – Revizia 6 și a Ghidului de plată elaborat în baza HG nr. 332/2014 – Revizia 4.

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiții inițiale care determină crearea de minimum 100 locuri de muncă, indiferent de dimensiunea beneficiarilor și de valoarea investiției. Schema de ajutor de stat este inclusă în Programul „Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții” din cadrul bugetului Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale. Bugetul maxim al schemei este de 2.700 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, astfel: a) credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanțare pentru perioada 2014-2023; b) credite bugetare pentru plata ajutorului de stat aprobat în baza acordurilor pentru finanțare emise, pentru perioada 2015-2028. Bugetul mediu anual al schemei este de 450 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 100 milioane euro, astfel cum va fi stabilit prin legile bugetare anuale.

Se pot emite acorduri pentru finanțare în baza schemei până la data de 31 decembrie 2023, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat și a hărții regionale autorizate de Comisia Europeană, în limita bugetului anual alocat schemei prin legile bugetare anuale. Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2015-2028, în baza acordurilor pentru finanțare emise, în limita bugetului anual alocat schemei prin legile bugetare anuale.

Întreprinderile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme sunt întreprinderi nou înființate sau întreprinderi în activitate, IMM-uri sau întreprinderi mari, cu personalitate juridică, care realizează o investiție inițială care generează noi locuri de muncă, înființate conform Legii societăților nr. 31/1990 sau Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment