Valoarea Programului alocată în cadrul POCU 2014-2020 este de 96,88 milioane lei (echivalentul a 20 milioane euro la cursul Inforeuro din luna iulie 2020), din care contribuția Uniunii Europene este de 82,348 milioane lei (17 milioane euro), corespunzând unei contribuții a UE de 85%, iar contribuția națională este de 14,532 milioane lei (3 milioane euro), corespunzând unei contribuții naționale de 15%.
Programul este prevăzut a se implementa până la 31 decembrie 2023.
Activitățile eligibile în cadrul Programului sunt:
a) furnizarea de programe de formare profesională exclusiv în domeniul alfabetizării digitale și tehnologiei informației și comunicațiilor: programe de calificare de nivel 2-4 conform Cadrului național al calificărilor, aprobat prin HG nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv programe de inițiere într-o calificare, programe de specializare și perfecționare, programe de formare în competențele cheie, finalizate cu certificate cu recunoaștere națională / la nivel de angajator / internațională. Se finanțează cursuri care sprijină atât dobândirea competențelor de bază, cât și dobândirea de competențe avansate în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.
b) evaluarea și certificarea competențelor profesionale exclusiv în domeniul alfabetizării digitale și tehnologiei informației și comunicațiilor. Această activitate are în vedere atât evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, respectiv nonformale și/sau informale, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și evaluarea și certificarea competențelor profesionale în domeniul IT, în vederea obținerii de certificate cu recunoaștere națională / la nivel de angajator / internațională.
c) sprijin acordat întreprinderilor pentru organizarea de programe de învățare la locul de muncă, în domeniul alfabetizării digitale și tehnologiei informației și comunicațiilor.
d) organizarea și derularea de campanii de conștientizare a angajatorilor care își desfășoară activitatea în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI sau a angajatorilor care intenționează să-și adapteze activitatea la aceste sectoare economice/domenii de specializare inteligentă menționate anterior, privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.