Potrivit actului normativ, „se încuviințează starea de alertă și măsurile instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, potrivit art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020”. Printre măsurile incluse se numără obligativitatea purtării măștilor, interdicția de a circula, în localități, în grupuri mai mari de trei persoane care nu sunt din aceeași familie, interzicerea mitingurilor și a concertelor, suspendarea zborurilor.
Parlamentul a adus unele amendamente Hotărârii de Guvern. Unul dintre acestea vizează obligativitatea Executivului de a pune la dispoziția persoanelor defavorizate măști: „Guvernul României, prin Ministerul Sănătății, va pune la dispoziția autorităților publice locale necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ-teritoriale respective”.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.