Se are în vedere facilitarea accesului la finanțare al IMM-urilor afectate de criza COVID-19 prin utilizarea fondurilor disponibile acumulate din „Programul Româno-Elvețian pentru IMM-uri”
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de OUG pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului IMM. Potrivit inițiatorilor, actul normativ va permite implementarea de către MEEMA a unui nou program de sprijinire a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din România, în scopul redresării și relansării economice a acestora, în contextul crizei generate de răspândirea pandemiei COVID-19. „Măsura propusă se încadrează în categoria măsurilor de sprijin prevăzute în Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C 91 I/01), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 091I din 20.03.2020, sumele acumulate în contul de tranzit deschis la CEC Bank SA în cadrul proiectului «Programul Româno-Elvețian pentru IMM-uri», provenite din rambursarea creditelor de către beneficiarii IMM-uri, contribuind la susținerea sectorului IMM din România prin intermediul unui nou program destinat continuării și dezvoltării sustenabile a activităților curente ale operatorilor economici și, implicit, la depășirea dificultăților economice și sociale generate de epidemia de coronavirus”, se precizează în Nota de fundamentare.
Potrivit proiectului, „sumele rambursate de beneficiarii creditelor acordate în cadrul Programului Româno-elvețian pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii instituit în baza Hotărârii Guvernului nr 1.065/2010 pentru aprobarea Acordului-cadru dintre Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian privind implementarea Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la Berna la 7 septembrie 2010, finanțat în baza Acordului de Proiect dintre Elveția, reprezentată de Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) și Guvernul României, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de Unitate Națională de Coordonare (UNC) și de Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, în calitate de Organism Intermediar (OI), semnat la 16 ianuarie 2014, aflate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în contul de tranzit al Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri deschis la CEC Bank se fac venit la bugetul de stat, la o poziție distinctă de venituri”.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.