Miercuri, 2 noiembrie, CECCAR a participat la conferința Ziua Profesiilor Liberale din România, organizată de Uniunea Profesiilor Liberale din România, în parteneriat cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, eveniment ce a avut ca temă Capital versus responsabilitate și independență în domeniul profesiilor liberale. Scopul conferinței a fost acela de a dezbate, alături de organizațiile reprezentative pentru profesiile liberale din țara noastră și reprezentanții Parlamentului, concluziile studiilor Consiliului Concurenței prin care se susține participarea majoritară a investitorilor financiari din afara profesiei la capitalul societăților deținute de liber-profesioniști și implicațiile asupra activității acestora.
Amintim că, în luna august a anului trecut, Consiliul Concurenței a publicat un studiu referitor la „impactul prevederilor legale ce obligă companiile din domeniul contabilității și cel al serviciilor medicale să fie deținute și/sau administrate de profesioniști în domeniu”, potrivit căruia „condițiile de înființare și funcționare (…) a firmelor din domeniul contabilității sunt mai restrictive (…), constituind bariere care afectează concurența”. Se propunea astfel eliminarea cerinței ca majoritatea acțiunilor sau a părților sociale firmelor de expertiză contabilă/de contabilitate să fie deținute de experți contabili/contabili autorizați.
CECCAR, în calitate de organism profesional care gestionează profesia contabilă din România, a contestat public propunerile prezentate de Consiliul Concurenței referitoare la acest subiect. Punctul de vedere al CECCAR, ce a avut la bază și argumentele și opiniile membrilor primite cu prilejul consultării lansate de organismul profesional cu privire la acest subiect, a demonstrat, fără echivoc, că modificările propuse ar afecta iremediabil independența liber-profesionistului contabil – expertul contabil/contabilul autorizat –, cu consecințele inerente asupra interesului public.
Cu prilejul conferinței menționate mai sus, profesiile liberale din România s-au reunit într-o singură voce în care au susținut importanța asigurării independenței liber-profesioniștilor pentru apărarea interesului public.
CECCAR a subliniat, și cu acest prilej, implicațiile negative pe care le poate avea eliminarea prevederii referitoare la deținerea capitalului majoritar în societățile de expertiză contabilă/contabilitate de către liber-profesioniștii contabili. Datele financiare prelucrate de experții contabili și contabilii autorizați membri CECCAR stau la baza deciziilor de afaceri și la bugetarea fondurilor publice. Orice ingerință în activitatea acestora, prin subordonarea expertului contabil sau a contabilului autorizat eventualelor cerințe ale acționarilor majoritari din afara profesiei, ar afecta credibilitatea și fiabilitatea informațiilor financiare furnizate de aceștia, cu implicații grave în combaterea fenomenelor de corupție, în prevenirea și combaterea spălării banilor.
CECCAR susține necesitatea păstrării independenței liber-profesioniștilor contabili pentru a asigura furnizarea unor servicii de înaltă calitate clienților și pentru a îndeplini exigențele impuse acestora privind imparțialitatea în desfășurarea activității, în sprijinul dezvoltării mediului antreprenorial din România, în interes public.
Profesia contabilă trebuie să își păstreze statutul de profesie independentă, ca toate celelalte profes