La 4 noiembrie a.c. a avut loc reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN). În cadrul videoconferinței, miniștrii de finanțe ai UE au discutat concluziile Consiliului în ceea ce privește Planul Comisiei Europene privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, susținând propunerile Comisiei Europene. Concluziile respective au ca obiectiv oferirea de orientări Comisiei în vederea elaborării de propuneri legislative în 2021 privind un cadru unic de reglementare, supravegherea la nivelul UE și un mecanism de coordonare și de sprijin pentru unitățile de informații financiare ale statelor membre.
ECOFIN a solicitat Comisiei să transforme anumite părți ale Directivei privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului (Directiva AML) într-un regulament cu aplicare directă pentru a asigura condiții de concurență echitabile pe piața unică și aplicarea consecventă a prevederilor în UE, reducând divergențele din transpunerea acestora la nivel național ce împiedică aplicarea eficientă a Cadrului AML.
Concluziile nu au fost încă adoptate în mod oficial, însă Consiliul urmează să le aprobe prin procedură scrisă în cel mai scurt timp.
Mai multe informații cu privire la concluziile ECOFIN sunt disponibile aici.