International Federation of Accountants (IFAC) a organizat la Vancouver, în perioada 13-14 noiembrie 2019, ședința anuală a Consiliului IFAC, structura de guvernanță formată din reprezentanții organismelor membre, între care și delegația CECCAR compusă din Președintele Consiliului superior, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil, și Președintele Consiliului Filialei CECCAR București, Aurel Andrei.

Agenda ședinței a inclus atât discuții de ordin administrativ, printre care menționăm rapoartele conducerii IFAC, propuneri bugetare, implementarea planului strategic pentru perioada 2019-2020 și corelarea mai strânsă cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU etc., cât și discuții pe marginea factorilor care vor influența evoluția a profesiei, cum ar fi activitatea Grupului de Monitorizare și modificarea proceselor de normalizare a standardelor; efectele, provocările și oportunitățile modificărilor tehnologice pentru profesie și necesitatea tranziției de la contabilitatea tradițională la oferirea de noi servicii, valorificarea noilor tehnologii și contabilitate integrată; și trecerea la un nou sistem de educație contabilă care să asigure formarea unor profesioniști contabili pregătiți pentru viitor.

Ședința din acest an a Consiliului IFAC a marcat, totodată, un moment istoric în ceea ce privește eforturile acestei organizații de a promova egalitatea de gen fiind pentru prima dată, de la înființarea federației, când componența Board-ului este majoritar feminină.