Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – singurul organism abilitat din țara noastră pentru acordarea calificărilor profesionale de expert contabil și contabil autorizat – se alătură International Federation of Accountants, al cărui membru este, în susținerea Zilei Eticii Globale, inițiativă celebrată pentru al șaselea an.

Pornită de Carnegie Council for Ethics in International AffairsZiua Eticii Globale evidențiază public rolul important pe care îl joacă etica în afacerile internaționale. Aceasta reprezintă o oportunitate de a pune în valoare contribuția pe care contabilii și organizațiile profesionale de contabilitate o au în construirea unei societăți globale ghidate după principii etice.

Cei peste 30.000 de membri ai CECCAR fac parte din solida comunitate globală formată din trei milioane de profesioniști contabili, uniți de un Cod etic ce aplică cele cinci principii fundamentale pentru a aduce schimbări pozitive în societate:

  • Integritate
  • Obiectivitate
  • Competență profesională și atenție cuvenită
  • Confidențialitate
  • Conduită profesională

Contăm pe etică!