Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF de săptămâna aceasta

Pachetul de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor din luna iulie

Marți, 25 iulie a.c., Comisia Europeană (CE) a publicat deciziile-cheie cu privire la pachetul de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor din luna iulie. Printre altele, Comisia a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJEU) cu privire la neaplicarea de către Germania a legislației UE în materie de TVA pentru produsele agricole,  susținând că un astfel de eșec generează denaturări ale concurenței în piața internă, în favoarea fermelor mari. Mai mult, Comisia a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJEU) în cazul Belgiei.  În aprilie 2018, Curtea constatase deja că prevederile legale din Belgia privind veniturile provenite din chirii sunt contrare legislației UE prin favorizarea investițiilor în anumite proprietăți situate în Belgia și penalizarea contribuabililor care aleg să investească în proprietăți similare în alte state membre ale UE. Comisia Europeană face apel la Curtea de Justiție a Uniunii Europene să impună sancțiuni financiare Belgiei. De asemenea, Comisia Europeană a luat două inițiative diferite pentru a pune capăt reducerilor fiscale ilegale în industria yachturilor din Italia și Cipru: (i) CE a decis să sesizeze CJUE în privința Italiei pentru incapacitatea de a gestiona un sistem ilegal de scutiri pentru combustibilul utilizat pentru alimentarea iahturilor în apele UE; (ii) în același timp, Comisia a trimis avize motivate Italiei și Ciprului pentru neperceperea unei valori corecte a TVA pentru leasingul de iahturi. De asemenea, un aviz motivat a fost trimis Belgiei pentru a-și alinia legislația privind deductibilitatea fiscală a plăților cu titlu de pensie alimentară în conformitate cu legislația UE, CE amenințând cu trimiterea Belgiei în fața Curții de Justiție a UE dacă nu acționează în următoarele două luni. Mai mult, Germania a primit o scrisoare de punere în întârziere din partea Comisiei Europene prin care aceasta solicită Germaniei recunoașterea acordului privind transferul de profit și pierderi încheiat cu corporațiile înființate în conformitate cu legile unui alt stat membru UE/Spațiul Economic European (SEE). Dacă Germania nu acționează în termen de două luni, CE poate trimite un aviz motivat autorităților germane. În cele din urmă, CE a închis procedura de infrigement împotriva Belgiei și Franței deoarece aceste state și-au îndeplinit obligațiile de a comunica Comisiei normele anti-fraudă, implementând astfel Directiva.

Articolul integral il puteti citi pe site-ul CECCAR
CECCAR Arad © 2014 CECCAR